Efectiv de necrezut. Un bistritean a sunat la politie sa sesizeze un furt de lemne, dar a fost chiar el pedepsit de autoritatile care trebuiau sa faca dreptate. Afla cum.

 

„Eu deţin un teren lângă Pădurea Schulerwald. Marţi eram plecat din localitate şi un vecin m-a sunat să-mi spună că lângă gardul meu sunt cinci ţigani care au o căruţă de lemne, unul cu un topor în mână, şi mi-a spus că el crede că fură de la mine. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la Poliţia Locală. Am spus cine sunt şi ce vreau să reclam. Mi-au spus că nu e de competenţa lor, să sun la 112. Şi aşa am şi făcut. A fost trimis un echipaj de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, scria pe maşină Poliţia Rutieră. Tot ce povestesc acum mi-a spus şi mie un vecin fiindcă eu nu ajunsesem încă acasă fiindcă eram la Dej.




Vecinul meu mi-a relatat că poliţiştii au constatat că nu s-a furat. Când am ajuns eu acolo, ei întocmiseră deja procesul verbal că am alertat fără motiv Poliţia şi mi-au dat amendă de 500 de lei. M-au pus să semnez procesul verbal şi am semnat. I-am rugat pe poliţişti să stea puţin să merg după vecinul care m-a sunat şi care fusese martor la toată scena, dar nu au vrut să aştepte. Au plecat şi nu au mai vrut să se întoarcă fiindcă au spus că ei ies din tură fiind ora 14.00 şi să chem alt echipaj. Între timp eu am mers cu vecinul meu în pădure şi mi-a arătat că se vede cum au tras lemne, cum au cioplit. I-am chemat pe poliţiştii care m-au amendat înapoi să vadă că m-au sancţionat degeaba şi că se vede că s-au furat lemne din pădure. Mi-au spus să chem un alt echipaj că ei sunt liberi, au ieşit din tură”, a declarat Florin Moldovan pentru TimpOnline.ro.

Al doilea echipaj care a sosit la faţa locului i-a cerut reclamantului să indice exact locul din care s-au tăiat lemnele: „Eu le-am spus că nu pot indica locul exact că e o pădure mare. Ei, nu şi nu, că trebuie să vadă scoarţa, rădăcina, să se vadă tăiat. M-au întrebat dacă lemnul era verde sau uscat pentru că, dacă e lemn uscat, nu e infracţiune. Eu le-am spus că mi-a relatat vecinul că aveau topoare în mână. Erau cinci ţigani cu cinci securi şi o căruţă plină cu lemne care au plecat între timp. Aşa că m-au mai amendat încă o dată cu 500 de lei că i-am chemat a doua oară, deşi i-am dus prin pădure şi le-am arătat urmele de la lemnele trase. Mi-au cerut să le arăt exact de unde au tăiat, dar pădurea e mare, nu aveam de unde şti de unde s-a tăiat. Eu am sunat la Poliţie ca să sesizez o faptă, nu să fac eu ancheta.  Ce trebuie acum să prind eu ţiganii şi să-i duc la Poliţie? Deşi aveam doi martori, doi vecini care au văzut ce s-a întâmplat, nu au vrut să ţină cont de asta. Mi-au dat imediat amendă, încă 500 de lei. Totul în decurs de o oră”.




Pentru mai multe detalii accesati articolul integral de aici

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


close[x]
Or wait 120 seconds