Romania intra in normalitate: De azi, alesii condamnati cu suspendare isi pierd mandatele.

 

Curtea Constituţională a României a pus astăzi în discuție sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind statutul aleşilor locali, lege care statueaza faptul că aleşii locali nu-şi pierd mandatul dacă sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare, ci doar dacă sunt condamnaţi cu executare. Curtea a admis, în unanimitate, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea legii referitoare la statutul aleşilor locali, scrie legijurisprudenta.com



Curtea a constatat că legea modificatoare deturnează în mod nepermis scopul legii modificate, acela de a garanta integritatea, cinstea şi răspunderea aleşilor locali, conform principiilor fundamentale ale statului de drept, prin intervenţia sa, legiuitorul lipsind de efecte juridice unul dintre instrumentele principale prin care se asigură îndeplinirea acestui scop – hotărârea judecătorească de condamnare a persoanei care a săvârşit o faptă incriminată de legea penală şi care o face incompatibilă cu continuarea activităţii de reprezentant al comunităţii. Prin însăşi finalitatea urmărită, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) şi (5) referitoare la statul de drept, supremaţia Constituţiei şi respectarea obligatorie a legilor, precum şi prevederile art.16 care consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale”


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


close[x]
Or wait 120 seconds